FCSB-Dinamo 1-1. A patra remiză consecutivă în derbiul României

Foto: ebroky.com

Foto: ebroky.com

FCSB și Dinamo București au încheiat la egalitate, 1-1, într-un meci din etapa a 12-a a Ligii I, penultima rundă a turului sezonului regulat. Este a patra remiză consecutivă în întâlnirile directe. FCSB este neînvinsă de cinci etape, în vreme ce Dinamo a suferit un singur eșec în ultimele șase runde.

FCSB a avut prima mare ocazie de gol a meciului, încă din minutul 3, șutul lui Coman fiind respins de Piscitelli. În minutul 9, Ciobotariu a șutat din unghi, iar Bălgrădean a respins în corner. La faza următoare, oaspeții au deschis scorul. Nistor a executat cornerul, iar același Denis Ciobotariu a trimis în plasă, cu capul, marcând al doilea său gol din acest sezon. Piscitelli a fost din nou la post la șutul lui Florinel Coman din minutul 26, dar două minute mai târziu italianul nu a mai putut para șutul aceluiași Coman care a egalat după o pasă de la Tănase.

În minutul 33, derbiul a fost întrerupt de către arbitrul Istvan Kovacs care a trimis echipele la vestiare pentru zece minute din cauza scandărilor rasiste și xenofobe ale galeriei dinamoviste. La reluare, Bălgrădean a parat mingea reluată de Montini pe spate, apoi Dinamo ar fi trebuit să primească un penalti, la un henț al lui Cristea, nevăzut de către arbitri. În minutul 45+2, Dinamo a avut o triplă ocazie de gol: Mihai Popescu a reluat cu capul în Planici, apoi Montini a șutat, dar același Planici a blocat, pentru ca Puljici să trimită în bară.

Adrian Popa a intrat după pauză și a ratat o ocazie în primul minut al părții secunde, șutul său fiind parat de Piscitelli. Iar în minutul 52, Florin Tănase a trimis cu capul în bară. Montini putea marca în minutul 55, dar Cristea a respins din marginea careului mic. În minutul 90, Coman a executat o lovitură liberă, dar Piscitelli a respins.

În clasament, FCSB se află pe locul 9, cu 15 puncte, iar Dinamo ocupă locul 10, cu 14 puncte.

În etapa următoare, FCSB joacă în deplasare la Chindia Târgoviște, iar Dinamo primește vizita lui Gaz Metan Mediaș.

FCSB – Dinamo București 1-1 (1-1)
Stadion: Arena Națională (București)
Spectatori: 30.235
Goluri: Coman 28 / Ciobotariu 10
FCSB: Bălgrădean – Manea (Moruţan 74), Cristea, Planici, Panţîru –  Vînă (Popa 46), Oaidă, Popescu – Man (Gnohere 46), Tănase, Coman. Antrenor Bogdan Vintilă.
Dinamo: Piscitelli – Ciobotariu, Puljici, Popescu, Corbu –  Mrzljak (Răuţă 60), Filip – Moldoveanu (Brito 90+4), Nistor, Neicuţescu (Popa 74) – Montini. Antrenor Dusan Uhrin.
Cartonaşe galbene: Coman 30, Tănase 32, Vînă 45+1, Oaidă 59, Planici 71, Popescu 74 / Filip 3, Puljici 19, Neicuţescu 27, Corbu 32, Nistor 76, Ciobotariu 88, Piscitelli 90+4.
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei).

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *