Gaz Metan-U.Craiova 2-3. Oltenii obțin prima victorie de la sosirea lui Pițurcă

Foto: fanatik.ro

Foto: fanatik.ro

Universitatea Craiova a învins în deplasare pe Gaz Metan cu 3-2, în prologul etapei a zecea din Liga I. Este prima victorie înregistrată de craioveni de la venirea antrenorului Victor Pițurcă. De cealaltă parte, Gaz Metan a suferit al doilea eșec la rând, după ce anterior nu pierduse în primele opt etape.

U.Craiova a avut o bară, în chiar primul minut, la un șut al lui Vătăjelu, apoi a condus după golul marcat în minutul 6 de Luis Emanuel Niţu, atacant în vârstă de doar 18 ani, care a marcat primul său gol în Liga I la doar al doilea joc. Italianul Nicolao Dumitru Cardoso a restabilit egalitatea, cu a treia sa reușită stagională. Însă doar un minut mai târziu, oltenii au revenit în avantaj după prima reușită a lui Bogdan Vătăjelu de la revenirea la Universitatea. Pasa decisivă i-a aparținut lui Ivanov, cel care a avut un nou „assist”, și la golul trei al echipei, marcat de Alexandru Cicâldău, la prima reușită din sezon. Ionuț Larie putea reduce din diferență în minutul 66, dar a trimis în bară. Neluț Roșu a închis tabela, în finalul meciului, din pasa lui Ely Fernandes, acesta fiind primul său gol pentru Gaz Metan.

În clasament, Universitatea a urcat pe locul 2, cu 19 puncte, iar Gaz Metan a coborât pe 4, cu 18 puncte.

În etapa următoare, Gaz Metan înfruntă în deplasare pe CFR Cluj, iar Universitatea joacă acasă cu Viitorul.

Gaz Metan Mediaş – Universitatea Craiova 2-3 (1-2)
Stadion: Municipal (Mediaș)
Spectatori: 2.200
Goluri: Dumitru 41, Roșu 89 / Nițu 6, Vătăjelu 42, Cicâldău 57
Gaz Metan Mediaş: Pleşca – Romeo, Constantin, Larie, Velisar – Droppa (Roşu 88), Fofana (Diakota 74), Chamed (Sanoh 58) – Olaru, Ely Fernandes, Dumitru. Antrenor: Edward Iordănescu.
Universitatea Craiova: Pigliacelli – Martic, Kelici (Acka 75), Bălaşa, Vătăjelu – Ivanov (Mateiu 68), Cosici, Cicâldău – Niţu (Roman 43), Ivan, Mihăilă. Antrenor: Victor Piţurcă.
Cartonaşe galbene: Fernandes 26, Chamed 35, Fofana 53, Droppa 79, Sanoh 86, Romeo 90+1 / Mihăilă 38, Kelici 40, Vătăjelu 45+1, Bălaşa 47, Mateiu 90+2.
Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti).

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *