Clinceni-Astra 1-1. Meciul a fost decis de două autogoluri

Academica Clinceni și Astra Giurgiu au încheiat la egalitate, scor 1-1, în prologul etapei a noua din Liga I. Partida a avut loc la Călărași unde Academica s-a mutat pentru această etapă, după ce în primele runde și-a disputat meciurile de pe teren propriu la Voluntari.

Academica a condus după un autogol al lui Gabriel Tamaș, aflat la al doilea gol în proprie poartă în acest sezon, după cel din meciul cu Viitorul. Astra a egalat tot după un autogol, în prelungirile primei reprize, al lui Alexandru Popescu. Giurgiuvenii au încheiat meciul cu un jucător mai puțin pe teren, Risto Radunovici fiind eliminat pentru o intrare dură.

În clasament, Astra se află pe locul 6, cu 12 puncte, iar Academica ocupă locul 12, cu șase puncte.

În etapa următoare, Academica înfruntă în deplasare pe FC Voluntari, iar Astra joacă acasă cu Dinamo.

Academica Clinceni – Astra Giurgiu 1-1 (1-1)
Stadion: Ion Comșa (Călărași)
Spectatori: 1.200
Goluri: Tamaș 32-autogol, Popescu 45+2-autogol
Academica Clinceni: Vâlceanu – Matei, Chatziterzoglu (Răuţă 46), Patriche, Dobrescu – Achim (Barbu 69), Şut, Cebotaru, Popescu (Deretti 57) – Buziuc, Vojtus. Antrenor: Ilie Poenaru.
Astra Giurgiu: Kitanov – Bruno, Graovac, Tamaş, Radunovici – Gheorghe, Simion, Crepulja, Răduţ (Tounkara 46, Dima 78), Budescu – Stahl (Matei 26). Antrenor: Dan Alexa.
Cartonaşe galbene: Charziterzoglu 19, Patriche 77, Şut 90 / Tamaş 50, Tounkara 78, Bruno 87.
Cartonaş roşu: Radunovic ‘75.
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureș).

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *