Cristian Săpunaru și-a anunțat retragerea de la echipa națională

Fundașul central Cristian Săpunaru nu va mai face parte din echipa națională a României, anunțându-și retragerea de la prima reprezentativă. Jucătorul în vârstă de 35 de ani a adunat 36 de selecții la echipa țării noastre, fiind de 11 ori purtător al banderolei de căpitan.

„Încep prin a spune MULȚUMESC! A fost cea mai mare mândrie a mea să îmi pot reprezenta țara și, în ultima perioadă, să port pe braț banderola de căpitan al Echipei Naționale, purtată de mari fotbaliști ai României și de oameni care acum sunt un model de urmat în viață! Mulțumesc tuturor celor care s-au aflat la conducerea Naționalei și la conducerea Federației Române de Fotbal! Celor care au avut încredere în mine, celor care m-au criticat, pentru că m-au făcut mai ambițios și mai bun. Tuturor celor care au fost alături de Echipa Națională și nu au încetat să ne încurajeze, indiferent de echipele pe care le susțineau. Tuturor colegilor cu care am împărțit vestiarul și cu care am reușit să participăm la două Campionate Europene. Am avut o carieră la care mulți visează și sunt mândru de ce am realizat. Dar a venit timpul să mă retrag de la Echipa Națională a României și să las locul celor tineri și dornici de performanță! Vă mulțumesc și sper din tot sufletul ca Echipa Națională să se califice la Campionatul European din 2020”, a scris Săpunaru într-un comunicat publicat de Federația Română de Fotbal.

Săpunaru a debutat la prima reprezentativă în 2008, a făcut parte din lotul României la EURO 2008, dar nu jucat, fiind doar rezervă în partidele cu Franța, Italia și Olanda. În schimb, a fost titular în toate cele trei partide de la EURO 2016, cu Franța, Elveția și Albania.

Ultimul meci al lui Săpunaru la echipa națională a fost contra Maltei, pe 10 iunie 2019, în preliminariile EURO 2020.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *