România pierde contra Croației, în patra partidă de la Europeanul de volei feminin

Echipa națională feminină de volei a României a fost învinsă de Croația, scor 3-1, în Grupa C la Campionatul European. Partida a avut loc la Budapesta unde se desfășoară toate meciurile grupei. După patru partide disputate, România are două victorii și două înfrângeri.

Croația a dominat primul set, având chiar și șase puncte avans, și s-a impus cu 25-21. România a avut inițiativa în setul secund, diferența maximă fiind de șapte puncte. Croația a revenit pe final și a egalat la 21-21, conducând apoi cu 23-22, dar România a câștigat trei puncte la rând, adjudecându-și setul cu 25-23. În setul trei, România a condus la început, desprinzându-se la 6-2, însă Croația a reușit șase puncte la rând, a preluat controlul și apoi s-a desprins, câștigând clar, scor 25-18. Setul patru a fost echilibrat, cele două echipe succedându-se la conducere. România a avut 18-14, Croația a egalat la 20-20, apoi s-a impus cu 25-22.

În clasamentul grupei, Olanda se află pe primul loc, cu 12 puncte după patru victorii la rând. Croația a urcat pe locul 2, cu șapte puncte, iar România ocupă locul 3, cu șase puncte.

În ultima partidă din grupă, România înfruntă joi echipa Azerbaidjanului.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *