Gaz Metan Mediaș a învins în deplasare pe FC Voluntari cu 3-0, într-un meci din etapa a șasea a Ligii I. Echipa sibiană rămâne astfel neînvinsă în actualul sezon, având trei victorii și trei remize. De cealaltă parte, FC Voluntari nu a putut continua forma bună, ilfovenii venind după o remiză cu Poli Iași și o victorie cu FCSB. Pentru Gaz Metan a fost primul meci după patru etape cu Edi Iordănescu pe bancă, tehnicianul lipsind din cauza unei suspendări și a unor probleme medicale.

Italianul Nicolao Dumitru Cardoso, al cărui tată este născut în România, a marcat primul său gol în Liga I, deschizând scorul cu o lovitură de cap la centrarea lui Armaș. Dumitru Cardoso a venit în această vară la Gaz Metan și joacă pentru prima dată în România. Mihai Velisar a dublat diferența după o acțiune personală, fundașul de 20 de ani reușind primul gol în Liga I. În minutul 47, Darius Olaru a scăpat singur cu Mitrev, dar a trimis pe lângă poartă. Sergiu Buș a închis tabela, din pasa lui Dumitru Cardoso, acesta fiind al patrulea său gol stagional. Tot Buș a trimis în bară în minutul 54. Pe final, FC Voluntari a ratat două ocazii mari, Pleșca parând șuturile lui Țîru și Ion Gheorghe.

În clasament, Gaz Metan se află pe locul 3, cu 12 puncte, iar FC Voluntari ocupă locul 10, cu cinci puncte.

În etapa următoare, FC Voluntari înfruntă în deplasare pe Viitorul, iar Gaz Metan joacă acasă cu FCSB.

FC Voluntari – Gaz Metan Mediaș 0-3 (0-2)
Stadion: Anghel Iordănescu (Voluntari)
Goluri: Dumitru 28, Velisar 43, Buș 53
FC Voluntari: Mitrev – Ricardinho, Balaur, Armaş, Vlad – Căpăţînă (Harrer 67), Gorobsov, Gheorghe – Costin (Laidouni 46), Ţîră, Deac (Popadiuc 46). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Gaz Metan Mediaş: Pleşca – Romeo (Drăghici ’73), Constantin, Larie, Velisar – Droppa, Fofana, Olaru – Fernandes, Buş (Roşu 79), Dumitru (Chamed 59). Antrenor: Edi Iordănescu.
Cartonaşe galbene: Vlad 3 / Dumitru 22.
Arbitru: Cătălin Popa (Pitești).

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *