Simona Halep a fost învinsă de Madison Keys în optimi la Cincinnati

Simona Halep a părăsit turneul de la Cincinnati, în Statele Unite, în optimile de finală, fiind învinsă de americanca Madison Keys, locul 18 în clasamentul mondial.

Keys a dominat clar primul set, câștigând cinci ghemuri la rând, de la 1-1, și impunându-se cu 6-1. Setul a durat doar 24 de minute. Halep a avut o singură lovitură direct câștigătoare, față de șase ale adversarei, și a comis 11 erori neforțate.

În setul secund, Halep a condus cu 2-0, Keys a reușit un brec, dar imediat românca aflată pe locul 4 în clasamentul mondial a mai făcut un brec și s-a desprins la 4-1. Keys a revenit și a câștigat pe serviciul advers în ghemul al șaptelea, apropiindu-se la 3-4. Însă Halep a mai reușit un brec și s-a impus cu 6-3. Setul a durat 63 de minute.

În setul decisiv, Keys a condus cu 3-0, dar Halep a egalat la 3-3. Cele două jucătoare și-au fructificat apoi serviciile, Halep salvând o minge de meci a adversarei, la 5-4. Keys a condus apoi cu 6-5, Halep a servit pentru a împinge setul în tiebreak, dar americanca a reușit brecul și și-a adjudecat setul cu 7-5.

Partida a durat în total două ore și două minute.

Keys o va înfrunta în sferturi pe Venus Williams.

Halep va primi pentru prezența în optimi 105 puncte WTA și 30.330 de dolari.

A fost al șaptelea meci direct dintre Halep și Keys, scorul fiind 5-2 în favoarea româncei.

Halep ajunsese cel puțin în sferturi de finală la precedentele șase ediții ale turneului de la Cincinnati, la care a jucat trei finale, toate pierdute. În ultimii doi ani, Halep a disputat finala, anul trecut fiind învinsă de Kiki Bertens.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *