U.Craiova-Sepsi 0-1. Primul succes stagional al covăsnenilor

Foto: facebook.com/osksepsi

Foto: facebook.com/osksepsi

Sepsi Sfântu Gheorghe a învins în deplasare cu 1-0 pe Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a cincea a Ligii I. Sepsi înregistrase patru remize în primele patru etape, acesta fiind primul succes stagional. De cealaltă parte, U.Craiova a suferit a treia înfrângere în opt zile, după cele cu Hermannstadt în campionat și AEK Atena în Liga Europa.

Prima ocazie a meciului i-a aparținut lui Vasile Constantin al cărui șut din minutul 21 a fost parat de Fejer. Zece minute mai târziu, Kelici a reluat cu capul pe lângă poartă, din marginea careului mic. Bărbuț a ratat o ocazie importantă în minutul 56, șutând alături din șase metri. Elvețianul Goran Karanovici a marcat unicul gol al meciului, rezistând într-un duel cu Acka și înscriind cu un lob peste Pigliacelli. Karanovici marcase și la precedenta deplasare a lui Sepsi, la Mediaș.

În clasament, U.Craiova se află pe locul 5, cu nouă puncte, iar Sepsi a urcat pe 7, cu șapte puncte.

În etapa următoare, Sepsi primește vizita campioanei CFR Cluj, iar U.Craiova înfruntă în deplasare pe FC Botoșani. Până atunci, craiovenii dispută returul cu AEK Atena din Liga Europa.

Universitatea Craiova – Sepsi Sfântu Gheorghe 0-1 (0-0)
Stadion: Ion Oblemenco (Craiova)
Spectatori: 7.860
Gol: Karanovici 81
U.Craiova: Pigliacelli – Borța, Kelici, Acka, Bancu – Ivanov, Qaka, Cicâldău – Bărbuț (Ioniță 90), Roman (Fortes 69), Constantin (Mihăilă 60). Antrenor: Corneliu Papură.
Sepsi: Fejer – Dimitrov, Barisici, Tincu, Konongo – Gal-Andrezly, Fülöp (Karanovici 71), Vașvari, Flores (Bouhenna 85), Carnat – Dumiter (Safranko 25). Antrenor: Csaba Laszlo.
Cartonașe galbene: Bărbuț 51 / Konongo 19, Vașvari 64.
Arbitru: George Rădulescu (București).

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *