Ana Bogdan și Sorana Cîrstea, eliminate în prima rundă la Wimbledon

Foto: telegrafonline.ro

Foto: telegrafonline.ro

Ana Bogdan și Sorana Cîrstea au părăsit turneul de la Wimbledon încă din primul tur, întrerupând astfel seria de victorii ale jucătoarelor din România în Grand Slamul londonez. Anterior, Simona Halep, Mihaela Buzărnescu și Monica Niculescu obținuseră victorii la această ediție.

Bogdan și Cîrstea au jucat în paralel, prima pe terenul unu, contra britanicei Johanna Konta, iar Cîrstea pe terenul 17, împotriva americancei Amanda Anisimova.

Ana Bogdan, locul 132 WTA, ajunsă pe tabloul principal după ce a trecut prin calificări, a rezistat în primul set contra britanicei situate pe poziția a 18-a în ierarhia mondială, Konta câștigând cu 7-5, cu un brec abia în ghemul al 12-lea. În setul secund de la 2-2, Konta a avut o serie de patru ghemuri la rând câștigate, impunându-se cu 6-2. A fost a doua întâlnire directă, precedenta fiind câștigată tot de Konta, la Rabat, în acest an.

Meciul dintre Cîrstea și Anisimova a început cu patru brecuri, câte două de fiecare parte. Cîrstea a condus cu 3-2, însă Anisimova a câștigat patru ghemuri la rând, impunându-se cu 6-3. Americanca a câștigat și primele două ghemuri din setul secund, Cîrstea a egalat la 2-2, apoi la 3-3, însă Anisimova a mai făcut un brec și s-a impus cu 6-3.

Pentru prezenţa în primul tur, Bogdan și Cîrstea vor primi câte 45.000 de lire sterline (50.000 de euro) şi câte 10 puncte WTA.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *