Marc Marquez câștigă în Catalonia după ce rivalii săi cad încă din turul doi

Spaniolul Marc Marquez a câștigat Grand Prixul Cataloniei la motociclism viteză, clasa MotoGP, obținând a patra victorie din acest sezon și consolidându-și astfel primul loc în clasamentul general.

Francezul Fabio Quartararo a plecat din pole-position, dar Marquez, aflat în a doua poziție a grilei, a avut un start excelent, instalându-se la conducere. Misiunea sa a fost mult ușurată după ce urmăritorii săi au abandonat în urma unui incident încă din turul secund când Jorge Lorenzo a căzut și i-a acroșat pe Andrea Dovizioso, Maverick Vinales şi Valentino Rossi.

Marquez a condus până la finiș, fiind urmat de Quartararo, la cel mai bun rezultat al carierei la clasa regină, unde a debutat în acest sezon. Italianul Danilo Petrucci a completat podiumul.

La general, Marquez are 140 de puncte, 37 în plus față de al doilea clasat, Dovizioso. Alex Rins ocupă locul 3, cu 101 puncte.

Etapa a opta a sezonului are loc la Assen, în Olanda, pe 30 iunie.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *