A doua jucătoare a lumii, Karolina Pliskova, eliminată în turul trei la Roland-Garros

Karolina Pliskova din Cehia, locul doi în clasamentul WTA, a fost învinsă în runda a treia a Grand Slamului de la Roland-Garros de către croata Petra Martici. A fost 6-3, 6-3 pentru a 31-a favorită a turneului de la Paris. Meciul a durat o oră și 26 de minute.

Pliskova părăsea turneul parizian tot în turul trei la ediția precedentă. Cel mai bun rezultat al ei la Roland-Garros este atingerea semifinalelor, în 2017, când a fost învinsă de Simona Halep.

Martici a mai ajuns în două rânduri în optimi la Paris, însă niciodată nu a trecut de această fază.

Croata va juca în runda următoare împotriva învingătoarei dintre Kaia Kanepi din Estonia, locul 88 WTA, și rusoaica Veronika Kudermetova, locul 68 WTA.

Articole pe aceeaşi temă: