Foto: goal.com

Clubul italian Inter Milano a anunțat pe contul de Twitter că a renunțat la serviciile antrenorului Luciano Spalletti, deși acesta mai avea doi ani de contract. Știrea vine în contextul în care presa italiană a anunțat în zilele precedente că Inter negociază cu Antonio Conte un contract pentru următoarele sezoane.

Spalletti a condus pe Inter timp de două sezoane și a obținut de fiecare dată calificarea în Liga Campionilor, competiție în care Inter nu fusese în cei șase ani anteriori.

Însă Inter nu a câștigat vreun trofeu în sezoanele sub conducerea tehnicianului în vârstă de 60 de ani, deși a investit mult în transferuri de jucători precum Radja Nainggolan, adus de la Roma pentru 38 de milioane de euro, sau Lautaro Martinez, venit de la Racing Club pentru 23 de milioane de euro.

În sezonul recent încheiat, Inter și-a asigurat calificarea în Liga Campionilor în urma unei victorii în ultima etapă, încheind pe locul 4, cu un punct în plus față de marea rivală AC Milan care a ocupat poziția a cincea.

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *