Sorana Cîrstea a ratat calificarea în finala turneului de la Nurnberg

Sorana Cîrstea s-a oprit în semifinalele turneului de la Nurnberg, în Germania, fiind învinsă de Iulia Putințeva din Kazahstan, locul 39 WTA și cap de serie numărul 1.

Putințeva a reușit singurul brec din primul set, în ghemul al șaptelea, câștigând apoi actul cu 6-4. În setul secund, kazaha a făcut un brec rapid, în ghemul al treilea, conducând apoi cu 3-1, 4-2 și 5-3. Însă Cîrstea, locul 93 WTA, a egalat la 5-5. Totuși, Putințeva a făcut brec în ghemul următor și a câștigat setul cu 7-5.

Meciul a durat o oră şi 51 de minute.

Putințeva conduce acum cu 3-2 în raportul meciurilor directe.

Pentru prezenţa în semifinale la Nurnberg, românca a primit 110 puncte WTA și un cec de 9.274 de euro.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *