Judd Trump s-a calificat a doua oară în finala Campionatului Mondial

Judd Trump s-a calificat pentru finala Campionatului Mondial de snooker după victoria cu 17-11 în fața lui Gary Wilson. Pentru Trump, va fi a doua finală a carierei în turneul de la teatrul Crucible din Sheffield.

Startul meciului a fost echilibrat. Trump a câștigat primul joc, dar Wilson, locul 32 în clasamentul mondial și ajuns pe tabloul principal după ce a trecut prin calificări, a condus cu 2-1, reușind un break de 140 de puncte în jocul trei. Trump a avut apoi 3-2, Wilson a revenit în avantaj, 4-3, iar la finalul primei sesiuni era egalitate, 4-4. Wilson a câștigat două dintre primele trei jocuri ale sesiunii secunde, având 6-5, însă au urmat patru jocuri la rând adjudecate de Trump care s-a desprins la 9-6 pe finalul sesiunii, încheiată cu scorul 9-7.

Trump a condus cu 11-7 în startul sesiunii a treia, apoi cu 13-9, iar la finalul sesiunii a treia avea 14-10. Scorul a devenit 15-11 în startul ultimei sesiuni, apoi Trump a câștigat următoarele două jocuri, de care mai avea nevoie, cu breakuri de 97 și 88 de puncte.

Trump, 29 de ani, fost lider mondial, acum pe locul 7, mai ajunsese în finala Campionatului Mondial în 2011, la începutul carierei, fiind atunci învins de John Higgins cu 18-15.

Tot pe Higgins îl va înfrunta Trump și în actuala finală care se va desfășura pe parcursul a patru sesiuni, două duminică și două luni. Câștigătorul va primi un cec de 500.000 de lire sterline, cel mai mare premiu oferit vreodată în snooker.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *