Steaua a fost învinsă acasă de echipa maghiară Eger, în Liga Campionilor la polo

Foto: h2opolo.ro

Foto: h2opolo.ro

Steaua București a suferit un nou eșec în Grupa A din Liga Campionilor la polo pe apă. În etapa a 12-a, campioana României a fost învinsă acasă de ZF Eger din Ungaria, scor 13-11. Steaua a înregistrat doar două victorii în cele 12 etape, ambele în duelurile cu Steaua Roșie Belgrad, ultima clasată.

Marios Kapotsis şi Alexandru Vătrai au marcat fiecare câte trei goluri pentru Steaua în meciul cu Eger, iar Jerko Marinici a înscris de două ori.

În clasamentul grupei, Eger este pe locul 6, cu 15 puncte, iar Steaua se află pe locul 7, cu șase puncte. Steaua nu are nicio șansă de a merge în faza următoare a competiției, acolo unde se califică primele patru clasate în grupă.

În etapa viitoare, pe 24 aprilie, Steaua înfruntă o altă echipă din Ungaria, pe Ferencvaros, de această dată în deplasare.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *