Ana Bogdan a părăsit turneul de la Bogota în optimile de finală

Foto: telegrafonline.ro

Foto: telegrafonline.ro

Ana Bogdan a fost eliminată în optimile de finală ale turneului de la Bogota, în Columbia. Românca situată pe locul 124 în clasamentul mondial a fost învinsă de spaniola Sara Sorribes Tormo, locul 72 WTA.

Bogdan a condus cu 2-0 în startul meciului, dar spaniola a egalat la 2-2, apoi a mai făcut un brec pe finalul setului, adjudecându-și actul cu 6-4. În setul secund, românca s-a desprins la 4-1, Sorribes s-a apropiat la 4-5, însă Bogdan a câștigat în cele din urmă cu 6-4. Setul decisiv a început cu două brecuri reușite de Sorribes care a condus cu 4-0. Ana Bogdan a egalat la 4-4, însă spaniola a mai reușit un brec și s-a impus cu 6-4.

Meciul a durat două ore și 34 de minute.

A fost a doua întâlnire directă dintre cele două jucătoare, precedenta fiind câștigată de româncă, în 2018, la Monterrey.

Pentru prezența în optimi, Ana Bogdan primește 30 de puncte WTA și 3.400 de dolari.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *