Loredana Toma a luat trei medalii de aur la Batumi. Irina Lepșa a urcat de asemenea pe podium

Șase medalii au fost cucerite de românce la categoria 64 de kilograme, la Campionatele Europene de haltere de la Batumi, în Georgia. Loredana Toma a urcat pe locul întâi la ambele stiluri și implicit și la total, iar Irina Lepșa a obținut două medalii de argint și un bronz.

La stilul smuls, Toma a ridicat 111 kilograme, un nou record european, încercând apoi și un record mondial, cu 114 kilograme, tentativă ratată. Lepșa a fost pe locul doi, cu 102 kilograme. Iar Giorgia Bordignon din Italia a fost a treia, cu 101 kilograme.

La stilul aruncat, Toma a încheiat pe locul întâi cu 128 de kilograme. Aceeași greutate a fost ridicată și de Zoe Smith din Marea Britanie care a încheiat însă pe locul doi. Diferența s-a făcut la greutatea corporală a celor două, britanica fiind mai grea decât Toma cu 40 de grame. Lepșa a obținut bronzul, cu 127 de kilograme.

Toma a avut cel mai bun total, 239 de kilograme, fiind urmată de Lepșa, cu 229 de kilograme, și Smith, cu 224 de kilograme.

Loredana Toma a mai câștigat aurul la total și la precedentele două ediții ale Campionatelor Europene, în 2017 la Split și în 2018 la București, iar în 2017 a devenit și campioană mondială la Anaheim.

România a adunat până acum 12 medalii dintre care șase de aur la Campionatele Europene de la Batumi.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *