Concordia-Voluntari 1-2. Trupa lui Bergodi câștigă derbiul ilfovean

Foto: voluntarifc.ro

Foto: voluntarifc.ro

FC Voluntari a învins în deplasare pe Concordia Chiajna cu 2-1, în etapa a treia a playout-ului Ligii I. A fost al 15-lea episod al derbiului ilfovean în prima ligă. FC Voluntari a câștigat patru dintre ultimele cinci meciuri directe. În urma acestui eșec, Concordia rămâne pe ultima poziție a clasamentului. De cealaltă parte, FC Voluntari are trei victorii la rând în playout și se îndepărtează de zona roșie.

Portughezul Ricardinho a adus pe oaspeți în avantaj după jumătate de oră de joc, din pasa lui Tudorie, acesta fiind al patrulea gol stagional al fundașului în vârstă de 25 de ani. Gabriel Deac a mărit diferența la doar un minut după ce a intrat pe teren. Deac nu mai marcase în Liga I din mai 2017. Tunisianul Sofien Moussa a readus pe Concordia în meci cu al doilea său gol din acest sezon. Primul fusese tot contra lui FC Voluntari, în luna februarie.

În clasament, FC Voluntari ocupă locul 9, cu 20 de puncte, iar Concordia este pe 14, cu 11 puncte. Concordia are 18 meciuri la rând fără victorie în campionat.

În etapa viitoare, Concordia înfruntă în deplasare pe Dinamo, iar FC Voluntari întâlnește tot în deplasare pe Dunărea Călărași.

Concordia Chiajna – FC Voluntari 1-2 (0-1)
Stadion: Concordia (Chiajna)
Goluri: Moussa 77 / Ricardinho 29, Deac 75
Concordia Chiajna: Rîmniceanu – Bărboianu (Ropotan 47), Joao Meira (Grădinaru 76), Marc, Cadamuro – Ivanovici, Gorobsov, Radu – Iloki (Guessan 19), Moussa, Bawab. Antrenor: Adrian Falub.
FC Voluntari: Vâtcă – Ricardinho, Hodorogea (Balaur 46), Armaș, Vlad – Signorelli, Răuţă (Căpăţînă 79) – Gheorghe, Laïdouni, Gadze (Deac 74) – Tudorie. Antrenor: Cristiano Bergodi.
Cartonaşe galbene: Bărboianu 3, Ivanovici 12, Gorobsov 31, Marc 55, Ropotan 59, Guessan 72, Moussa 90+3 / Balaur 57, Răuţă 70.
Arbitru: George Rădulescu (Bucureşti).

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *