Novak Djokovici a părăsit Mastersul de la Miami în optimi de finală

Liderul mondial Novak Djokovici a fost eliminat în optimile de finală ale Mastersului de la Miami. Sârbul a fost învins de spaniolul Roberto Bautista Agut, deși câștigase primul set cu un categoric 6-1 și avusese un brec avans în setul secund. Meciul a avut și o întrerupere de aproximativ jumătate de oră din cauza ploii.

Bautista câștigase precedentul duel direct, la Doha, la începutul anului, în semifinale, scor 3-6, 7-6 (6), 6-4. Djokovici însă a început excelent duelul de la Miami, conducând cu 4-0 după doar un sfert de oră de joc. Primul set a durat în total 33 de minute. Sârbul a început setul doi cu un brec însă Bautista a egalat imediat la 1-1. S-a mers apoi cap la cap, iar la 5-4 pentru spaniol, partida a fost întreruptă din cauza ploii. La reluare, Djokovici a egalat la 5-5, apoi a avut o minge de brec în ghemul următor. Însă Bautista a salvat-o, a câștigat ghemul pe propriul serviciu și apoi a făcut el brecul, adjudecându-și setul cu 7-5.

În decisiv, Djokovici a avut două mingi de brec la 1-1, le-a ratat, apoi Bautista a făcut brecul în ghemul următor, desprinzându-se la 3-1. Djokovici a reușit imediat re-brecul, însă spaniolul a mai făcut un brec, a condus cu 5-2 și a câștigat setul cu 6-3.

A fost a zecea întâlnire directă și a treia victorie a lui Bautista. În sferturi, spaniolul îl va înfrunta pe americanul John Isner, deținător al trofeului la turneul din Florida.

Pentru Djokovici, este a doua eliminare prematură la un turneu Masters în doar două săptămâni după eșecul din turul trei la Indian Wells.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *