Kuzmina a câștigat sprintul de la Oslo. Wierer s-a desprins în clasamentul sezonului

Slovaca Anastasia Kuzmina s-a impus în proba de sprint de la Oslo, în Norvegia, unde în această săptămână sunt programate ultimele etape ale sezonului Cupei Mondiale de biatlon. Este a 17-a victorie a carierei pentru slovacă în Cupa Mondială și a patra din acest sezon.

Kuzmina a ratat o țintă în poligon, la prima sesiune de trageri, și a încheiat cei 7,5 kilometri ai traseului (plus 150 de metri suplimentari pentru ratare) în 19 minute, 56 de secunde și două zecimi.

Franziska Preuss din Germania a ocupat locul doi, deși nu a ratat vreo țintă. Timpul ei a fost cu 21,2 secunde mai slab față de cel al învingătoarei. Pe locul trei s-a clasat o altă slovacă, Paulina Fialkova, care de asemenea nu a ratat vreo țintă.

Italianca Dorothea Wierer a încheiat pe locul 11, dar și-a consolidat primul loc în clasamentul sezonului unde are acum 30 de puncte avans față de a doua clasată, compatrioata sa Lisa Vittozzi. Aceasta a avut cinci ratări în poligon la Oslo și a ocupat doar locul 68, ratând astfel calificarea pentru cursa de pursuit de sâmbătă.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *