Loading...
Liga I

FCSB-Viitorul 1-2. Primul eșec pentru bucureșteni sub conducerea lui Teja

Foto: twitter.com

Viitorul Constanța a învins în deplasare pe FCSB cu 2-1, într-un meci din prima etapă a playoff-ului Ligii I. Este primul eșec suferit de FCSB de la venirea lui Mihai Teja pe banca tehnică. Viitorul mai câștigase o singură dată la București în fața FCSB-ului, în mai 2013.

FCSB a început meciul în ofensivă, Coman a trimis spre poartă din lovitură liberă în minutul 2, Cojocaru a respins, iar Filip a reluat peste poartă. În minutul 7, tot Coman a executat o lovitură liberă, a aruncat mingea în careu, iar Hora a reluat cu capul pe lângă bară. Viitorul a deschis scorul după un sfert de oră de joc. Hagi a pasat, iar Andreas Calcan a marcat din marginea careului mic, reușind primul său gol pentru echipa constănțeană. În minutul 19, Drăguș a rămas singur cu Bălgrădean după gafa lui Nedelcu, dar portarul bucureștean a respins cu o mână șutul atacantului advers. FCSB a egalat cu cinci minute înainte de pauză. Cojocaru a ieșit greșit din poartă, iar Florinel Coman a profitat, l-a driblat și a șutat în poarta goală, înscriind al optulea gol stagional. Coman putea face dubla trei minute mai târziu, dar a trimis în bară din lovitură liberă.

La două minute după pauză, Hora a scăpat singur cu Cojocaru care însă a reușit să blocheze. Același Cojocaru intervine două minute mai târziu în fața lui Coman. În minutul 64, Lyes Houri a fost faultat în careu de Benzar, iar Ianis Hagi a transformat penaltiul acordat marcând al optulea său gol în acest sezon și primul în poarta FCSB-ului. Pe final de meci, Gnohéré a avut două ocazii de gol, dar Cojocaru a fost mereu la post, ca și la lovitura cu capul a lui Iulian Cristea.

În clasament, FCSB se află pe locul 3, cu 25 de puncte, iar Viitorul urcă pe locul 4, cu 22 de puncte.

În etapa viitoare, FCSB înfruntă în deplasare pe Astra Giurgiu, iar Viitorul primește vizita liderului CFR Cluj.

FCSB – Viitorul Constanța 1-2 (1-1)
Stadion: Arena Națională
Goluri: Coman 40 / Calcan 15, Hagi 65-penalti
FCSB: Bălgrădean – Benzar, Cristea, Bălaşa, Junior Morais – Filip, Nedelcu (Matei 46) – Moruţan (Rusescu 75), Tănase, Coman – Hora (Gnohéré 66). Antrenor: Mihai Teja.
Viitorul: Cojocaru – Mladen (Boboc 35), Ţîru, Ghiţă, De Nooijer – Houri, Băluţă, Vînă – Hagi, Drăguş (Rivaldinho 56), Calcan (Artean 62). Antrenor Gheorghe Hagi.
Cartonaşe galbene: Bălaşa 17, Filip 50, Benzar 64, Coman 76 / Mladen 30, Artean 88, Vînă 88.
Arbitru: Radu Petrescu (București).

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *