Loading...
Liga I

FCSB-U.Craiova 3-2. Cinci goluri, două penaltiuri, trei roșii în meciul pentru locul doi

Foto: fanatik.ro

FCSB a învins acasă pe Universitatea Craiova cu 3-2, într-un meci din etapa a 25-a a Ligii I, penultima a sezonului regulat. Cele două echipe erau la egalitate de puncte înaintea etapei, pe poziția a doua a clasamentului, craiovenii având avantajul golaverajului, dar acum FCSB este singură pe locul doi.

Bucureștenii au început meciul în atac, iar șutul lui Coman din minutul 10 a fost prins de Pigliacelli. În minutul următor, Cicâldău a trimis puțin pe lângă poarta lui Bălgrădean. În minutul 27, Romario Benzar a centrat dintr-o lovitură liberă, iar Ioan Hora a marcat, al doilea său gol la FCSB. Însă în minutul 37, craiovenii au primit un penalti după faultul lui Pintilii asupra lui Nuno Rocha. A executat surprinzător portarul Mirko Pigliacelli care a și transformat, fiind la primul gol oficial din carieră.

La doar 52 de secunde după pauză, U.Craiova a trecut în avantaj. Bancu a șutat, Bălgrădean a respins în lateral, dar Cristian Bărbuț a trimis în plasă, înscriind al doilea său gol stagional. FCSB a egalat după doar trei minute, prin Lucian Filip, din pasa lui Pintilii. Filip are trei goluri în acest sezon. FCSB a rămas apoi fără fundașul central Bogdan Planici, accidentat. În minutul 81, a venit al doilea penalti din meci, de această dată pentru gazde, după faultul lui Kelici asupra lui Tănase. Arbitrul Marius Avram l-a și eliminat pe Kelici pentru acest fault, deși regulamentul UEFA interzice dubla pedeapsă în astfel de situații. Hora a transformat, reușind dubla. În minutul 86, Avram a mai arătat două cartonașe roșii, lui Dennis Man și Marius Briceag, cei doi împingându-se reciproc într-un conflict la marginea terenului, când Briceag voia să repună de la margine, iar Man nu i-a permis.

În clasament, FCSB are 48 de puncte, trei mai puține decât liderul CFR Cluj, și ocupă locul doi. U.Craiova este pe trei, cu 45 de puncte.

În etapa următoare, FCSB înfruntă în deplasare pe FC Voluntari, iar U.Craiova primește vizita Astrei Giurgiu.

FCSB – Universitatea Craiova 3-2 (1-1)
Stadion: Arena Națională (București)
Goluri: Hora 27, 84-pen, Filip 49 / Pigliacelli 39-pen, Bărbuț 46
FCSB: Bălgrădean – Benzar, Bălaşa, Planici (Nedelcu 65), Junior Morais – Pintilii (Teixeira 80), Filip – Man, Tănase, Coman (Matei 46) – Hora. Antrenor: Mihai Teja.
U.Craiova: Pigliacelli – Martic, Tiago Ferreira, Kelici, Briceag – Fedele (Bic 77), Cicâldău – Bărbuţ (Fortes 89), Nuno Rocha, Bancu – Koljic. Antrenor: Devis Mangia.
Cartonaşe galbene: Junior Morais 24, Bălaşa 72, Man 86 / Fedele 26, Briceag 44, 87, Koljici 53, Bancu 68.
Cartonaşe roşii: Man 86 / Kelici 82, Briceag 86.
Arbitri: Marius Avram (București).

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *