Irina Begu a fost eliminată în sferturile turneului de la Hobart

Foto: biletu-zilei.com

Foto: biletu-zilei.com

Irina Begu și-a încheiat evoluția în turneul de la Hobart, în Australia, după înfrângerea suferită în fața slovacei Anna Karolina Schmiedlova, în sferturile de finală.

Begu, locul 76 în clasamentul mondial, a condus cu 5-3 în primul set, dar slovaca situată pe locul 77 în ierarhia WTA a revenit și s-a impus cu 7-5. Situația s-a repetat în actul secund când Begu a avut 4-1 și 5-3, dar Schmiedlova a întors setul și a câștigat tot cu 7-5. Meciul a durat o oră și 47 de minute.

A fost a șasea întâlnire dintre cele două jucătoare, scorul meciurilor directe fiind acum 4-2 pentru Schmiedlova.

Slovaca o va înfrunta în semifinale pe Belinda Bencic din Elveția.

Pentru Begu, prezența în sferturi este recompensată cu 60 de puncte WTA și 6.175 de dolari.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *