Cinci halterofili între care doi campioni olimpici au fost suspendați provizoriu după reanaliza probelor de la Londra 2012

Foto: wikipedia.org

Foto: wikipedia.org

Cinci halterofili participanți la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, între care și doi campioni olimpici, au fost suspendați provizoriu după reexaminarea eșantioanelor de urină prelevate la ediția olimpică de acum șase ani.

Ucraineanul Oleksei Torohti, campion olimpic la categoria 105 kilograme, și uzbecul Ruslan Nurudinov, câștigătorul aurului la aceeași categorie, dar la Rio de Janeiro în 2016, au fost depistați pozitiv cu testosteron. În cazul în care se va confirma rezultatul, Torohti va pierde medalia de aur cucerită. Iranianul Navab Nassirshalal va deveni campion olimpic, Bartlomiej Bonk din Polonia va urca pe locul doi, iar uzbecul Ivan Efremov va cuceri bronzul. Nurudinov încheiase pe patru la Londra și va pierde această poziție. Medalia sa de la Rio îi va rămâne în posesie.

Azerul Valentin Hristov, medaliat cu bronz la Londra la categoria 56 de kilograme, a fost de asemenea testat pozitiv cu testosteron și va pierde această medalie dacă rezultatul va fi confirmat. Vietnamezul Tran Le Quoc Toan va urca pe podium.

Ceilalți halterofili depistați pozitiv sunt armeanul Melin Daluzian și bielorusul Mikalai Novikau, testați pozitiv la testosteron și stanozolol.

De la începutul lunii noiembrie, Comitetul Internațional Olimpic a anunțat reverificarea eșantioanelor prelevate la Jocurile Olimpice din 2012, prin „metode științifice de dată recentă”.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *