Dinamo-U.Craiova 3-0. Cel mai clar succes al bucureștenilor în actualul sezon

Foto: biletu-zilei.com

Foto: biletu-zilei.com

Dinamo București a învins pe Universitatea Craiova cu 3-0, într-un meci din etapa a 20-a a Ligii I. Este a cincea victorie din acest sezon înregistrată de Dinamo, prima pe teren propriu din luna august încoace și cea mai clară, precedentele patru fiind de fiecare dată la un gol diferență. De cealaltă parte, U.Craiova încheie o serie de trei victorii consecutive și pierde pentru a cincea oară în actuala stagiune.

Meciul a început cu o întârziere de o oră, terenul nefiind complet curățat de zăpadă la ora stabilită inițial.

Italianul Mattia Montini, sosit la Dinamo la jumătatea lunii noiembrie, a marcat toate cele trei goluri ale învingătorilor. Mai întâi, atacantul în vârstă de 26 de ani a marcat cu călcâiul, din șase metri. Apoi a înscris din doar câțiva metri, după o pasă a lui Gomelt, iar ultimul gol a venit cu un șut din întoarcere, din pasa lui Sorescu. Montini mai marcase un gol în acest sezon, în meciul cu Viitorul.

În clasament, Dinamo rămâne pe locul 11, cu 22 de puncte. U.Craiova ocupă locul 3, cu 35 de puncte.

În etapa viitoare, Dinamo înfruntă în deplasare pe Astra, iar U.Craiova întâlnește acasă pe Gaz Metan.

Dinamo București – Universitatea Craiova 3-0 (1-0)
Stadion: Dinamo (București)
Goluri: Montini 30, 48, 53
Dinamo: Muţiu – Sorescu, Popescu, Grigore, Corbu – Aït-Atmane, Gomelt – Hanca (Zenke 85), Pesici (Creţu 90), Salomao – Montini (Axente 73). Antrenor: Mircea Rednic.
Universitatea Craiova: Pigliacelli – Martic, Donkor, Kelici, Briceag (Nuno Rocha 59) – Mateiu, Fedele – Bărbuţ (Meza Colli 72), Cicâldău (Mihăilă 59), Bancu – Mitriţă. Antrenor: Devis Mangia.
Cartonaşe galbene: Corbu 47, Hanca 61, Pesici 65, Salomao 84, Creţu 90+4.
Arbitru: Marius Avram (București).

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *