Loading...
Rugby

Francezul Thomas Lievremont a fost demis de la conducerea reprezentativei de rugby a României

Foto: romaniajournal.ro

Conducerea Federației Române de Rugby a decis rezilierea contractului antrenorului echipei naționale, francezul Thomas Lievremont, la doar trei luni după ce acesta fusese instalat în funcție.

Decizia a fost luată de Biroul Federal al FRR în unanimitate.

„Motivul acestei decizii este nerespectarea mai multor clauze contractuale, fapt care a generat neîndeplinirea obiectivelor de performanță stabilite de comun acord de World Rugby și Federația Română de Rugby și asumate de cei doi antrenori”, se arată într-un comunicat de presă al forului.

Sub conducerea lui Lievremont, România a disputat trei meciuri, toate în luna noiembrie. Mai întâi, „stejarii” au învins Portugalia, într-un baraj de menținere/retrogradare în Rugby Europe Championship. Apoi, România a fost învinsă în meciuri test de Statele Unite și Uruguay.

Lievremont fusese instalat în funcție pe 12 septembrie și avea contract până în 2023, cu obiectivul de a califica echipa națională la Cupa Mondială din 2023.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *