Loading...
Handbal

Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare din istoria Campionatului European

Cristina Neagu a stabilit un nou record de goluri al Campionatului European de handbal feminin. Românca a ajuns la 206 goluri după ce a marcat de cinci ori în partida contra Germaniei, depășind astfel recordul deținut anterior de Agnes Farkas din Ungaria.

Neagu are 30 de ani și a debutat la echipa națională în anul 2006, iar în 2008, la doar 20 de ani, a făcut parte din lotul României pentru Campionatul European și a înscris 32 de goluri.

La Europeanul din 2010, Neagu a fost cea mai bună marcatoare a competiției, cu 53 de goluri. În 2012, a înscris doar de 13 ori, dar în 2014 a avut o nouă ediție prolifică, înscriind 49 de goluri și fiind pe locul doi în clasamentul marcatoarelor. În 2016, Neagu a marcat 46 de goluri.

La actuala ediție a turneului, în Franța, Neagu a început cu opt goluri în partida contra Cehiei, ajungând la un total de 201. Astfel, românca mai avea nevoie de doar patru goluri pentru a egala recordul lui Farkas și cinci pentru a-l depăși.

În minutul 27 al partidei dintre România și Germania, Neagu a înscris al cincilea gol din meci, doborând astfel recordul.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *