Loading...
Liga I

Poli Iași-Sepsi 1-1. Egalul care nu folosește niciuneia dintre tabere

Foto: facebook.com/osksepsi

Politehnica Iași și Sepsi Sfântu Gheorghe au încheiat la egalitate, scor 1-1, într-un meci din etapa a 17-a a Ligii I. Sepsi are trei meciuri la rând fără înfrângere în campionat, în vreme ce Poli Iași rămâne cu un singur succes în ultimele opt etape.

Sepsi a condus la Iași din minutul 8, când Gabriel Vașvari a marcat din pasa lui Tandia, acesta fiind primul său gol în tricoul echipei covăsnene, la care a ajuns în vară, de la Poli Timișoara. Poli Iași a egalat prin costaricanul Dylan Flores, cu o lovitură de cap, la centrarea lui Platini. Flores are patru goluri în acest sezon și înscrisese și etapa trecută, în meciul cu Poli Iași. În repriza secundă, Sepsi a ratat cea mai clară ocazie, șutul lui Vașvari din minutul 52 fiind respins greu de Târnovanu.

În clasament, Sepsi este pe locul 6, cu 24 de puncte, iar Poli ocupă locul 11, cu 18 puncte.

În etapa viitoare, Poli Iași înfruntă în deplasare pe FC Botoșani, iar Sepsi primește vizita lui FCSB.

Politehnica Iași – Sepsi Sfântu Gheorghe 1-1 (1-1)
Stadion: Emil Alexandrescu (Iași)
Goluri: Flores 21 / Vașvari 8
Poli Iași: Târnovanu – Gallego, Mihalache, Frăsinescu, Sin – Qaka, Cioinac – Platini, Flores (Petre 71), Sanoh (Zaharia 59) – Cristea (Bekui 78). Antrenor: Flavius Stoican.
Sepsi: Fejer – Moura, Viera, Rus, Ștefan (Hadnagy 75) – Velev, Karnițki – Nouvier (Mensah 84), Vașvari, Tandia – Simonovski (Sato 57). Antrenor: Eugen Neagoe.
Cartonașe galbene: Karnițki 74.
Arbitru: Alexandru Tudor (București).

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *