Loading...
Liga I

Voluntari-Viitorul 1-2. Constănțenii au marcat golul victoriei în inferioritate numerică

Viitorul Constanța a învins în deplasare pe FC Voluntari cu 2-1, într-un meci din etapa a 16-a a Ligii I. Viitorul are patru meciuri la rând fără înfrângere, dintre care trei victorii, și a urcat cel puțin pentru câteva ore pe locul doi. De cealaltă parte, FC Voluntari a suferit al patrulea eșec consecutiv. Pentru ilfoveni, a fost primul meci sub conducerea antrenorului Cristiano Bergodi.

Viitorul a condus după golul marcat de Sebastian Mladen, cu un șut din voleu, după un corner executat de Ianis Hagi. Mladen nu mai marcase în campionat din luna martie. Alexandru Tudorie a restabilit egalitatea, cu un șut din careu, din pasa lui Gabriel Deac, acesta fiind doar al doilea gol din acest sezon pentru atacantul în vârstă de 22 de ani. Tudor Băluță a fost eliminat în minutul 73, când a văzut al doilea cartonaș galben din meci, dar pe final Viitorul a revenit la conducere, după golul lui Virgil Ghiță, cu capul, la un corner executat de Hagi. Fundașul în vârstă de 20 de ani mai înscrisese un singur gol în Liga I, în luna aprilie.

În clasament, Viitorul este pe locul 2, cu 29 de puncte, în vreme ce FC Voluntari rămâne pe 14, cu 8 puncte.

În etapa viitoare, FC Voluntari înfruntă în deplasare pe CFR Cluj, iar Viitorul întâlnește acasă pe Dinamo.

FC Voluntari – Viitorul Constanța 1-2 (0-1)
Stadion: Anghel Iordănescu (Voluntari)
Goluri: Tudorie 66 / Mladen 21, Ghiță 84
FC Voluntari: Vâtcă – Bucurică, Balaur, Armaș, Vlad – Răuță, Laïdouni (Deac 15) – Căpățână, Malfleury (Gadze 62), Gheorghe (Ciucur 85) – Tudorie. Antrenor: Cristiano Bergodi.
Viitorul: Cojocaru – Mailson (Ghiță 58), Luchin, Mladen, De Noojier – Artean, Băluță, Vînă – Hagi, Drăguș (Achim 69), Houri (Voduț 57). Antrenor: Gheorghe Hagi.
Cartonașe galbene: Mladen 27, Vînă 55, Băluță 72, 74.
Cartonaș roșu: Băluță 74.
Arbitru: George Rădulescu (București).

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *