Loading...
Rugby

România a fost învinsă de Uruguay într-un meci test disputat la București

Foto: FRR.ro

Echipa națională de rugby a României a încheiat partidele de pregătire din această toamnă cu o înfrângere, 27-20 în fața Uruguayului. Partida a avut loc la București, pe stadionul Ghencea.

România a condus cu 3-0 din minutul 6, când Daniel Plai a transformat o lovitură de penalitate, iar zece minute mai târziu, Ionel Melinte a reușit un eseu, același Plai aducând punctele suplimentare. Berchesi a marcat pentru sud-americani în minutul 25, dintr-un penalti, dar Plai a mai adus trei puncte pentru România în minutul 31, tot dintr-un penalti. Berchesi a transformat o nouă lovitură de penalitate în minutul 38, iar în prelungirile primei reprize, Uruguay a egalat după un eseu al lui Andres Vilaseca, același Berchesi aducând punctele suplimentare. Astfel, scorul după 40 de minute era 13-13.

După mai multe erori ale „stejarilor”, Uruguay a primit un eseu de penalizare în minutul 63, trecând în avantaj, scor 20-13. România a egalat în minutul 73 când Constantin Pristăviță a culcat balonul în terenul de țintă advers, iar Florin Vlaicu a transformat. Însă în ultimul minut, Ormaechea a reușit un eseu pentru oaspeți, Berchesi a adus punctele suplimentare, iar Uruguay a câștigat cu 27-20.

România câștigase clar ultimele trei întâlniri directe, impunându-se acasă cu 36-10 în 2016, în același an în care câștigase și în deplasare, cu 40-0, iar în 2014, obținea o victorie tot acasă, cu 34-16.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *