Mikaela Shiffrin a câștigat primul slalom al sezonului și este lider în Cupa Mondială

Foto: si.com

Foto: si.com

Deținătoarea Marelui Glob de Cristal, americanca Mikaela Shiffrin, s-a impus în prima cursă de slalom a noului sezon din Cupa Mondială.

La Levi, în Finlanda, campioana olimpică a fost cronometrată la capătul celor două manșe cu timpul de un minut, 32 de secunde și 61 de sutimi, înregistrând astfel a 44-a victorie a carierei în Cupa Mondială.

Pe locul secund s-a clasat slovaca Petra Vlhova, la 58 de sutimi în urma învingătoarei. Iar austriaca Bernadette Schild a completat podiumul, cu un timp cu 79 de sutimi mai slab față de cel al americancei.

Este a treia victorie pe care Shiffrin o înregistrează la Levi, după cele din 2013 și 2016.

Ocupantă a locului trei în prima etapă a sezonului, slalomul uriaș de la Solden de la finalul lunii octombrie, Shiffrin trece acum în fruntea clasamentului general, cu 160 de puncte. Tessa Worley din Franța, câștigătoare la Solden, ocupă locul doi la general, cu 100 de puncte, ea neparticipând la Levi.

Următoarele etape ale sezonului au loc la Killington, în Statele Unite, unde sunt programate un slalom uriaș și un slalom.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *