Marc Marquez a fost cel mai rapid în calificările din Malaezia, dar a fost penalizat și pleacă al șaptelea

Spaniolul Marc Marquez, deja câștigător al titlului mondial la clasa MotoGP și în acest sezon, a fost cel mai rapid în calificările Grand Prixului Malaeziei, pe circuitul de la Sepang.

Însă după cursă, ibericul a fost penalizat de comisarii de cursă pentru că l-a jenat pe italianul Andrea Iannone, mergând prea lent pe circuit în timpul calificărilor. Astfel, pentru că este o recidivă din partea lui Marquez, acesta a fost penalizat cu șase poziții pe grilă, urmând să plece de pe locul al șaptelea. Marquez mai are astfel de așteptat pentru a bifa al 80-lea pole position al carierei în Campionatul Mondial de motociclism viteză, indiferent de categorie.

Din pole va porni acum francezul Johann Zarco, care astfel bifează al cincilea pole position al carierei, al treilea din acest sezon.

Italienii Valentino Rossi și Andrea Iannone îl vor însoți pe Zarco în prima linie a grilei de start.

De asemenea, startul cursei a fost devansat cu două ore, fiind programat acum la ora 7, ora României, și nu la ora 9. Motivul este starea vremii, o ploaie torențială fiind anunțată la ora inițială.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *