Echipa Statelor Unite s-a impus în concursul feminin pe echipe, la Mondialele de gimnastică

Foto: usagym.org

Foto: usagym.org

SUA a cucerit medaliile de aur în proba pe echipe, la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Doha, în Qatar. Podiumul a fost completat de Rusia și China.

Echipa americană a fost formată din Simone Biles, Morgan Hurd, Riley McCusker, Grace McCallum și Kara Eaker. Punctajul total al învingătoarelor a fost de 171,629. Rusia a adunat 162,863 puncte, iar China a încheiat cu 162,396 puncte.

Cele trei echipe au obținut calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020, acolo unde vor merge și alte nouă echipe.

România nu a fost prezentă în finala de la Doha, încheind doar pe locul 13 în calificări.

Miercuri și joi, la Doha, au loc concursurile de individual-compus, apoi vineri și sâmbătă sunt programate finalele pe aparate.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *