Julen Lopetegui a fost demis din funcția de antrenor la Real Madrid

Foto: uefa.com

Foto: uefa.com

Spaniolul Julen Lopetegui nu mai este antrenorul echipei Real Madrid, fiind demis la doar o zi după înfrângerea usturătoare în fața marii rivale FC Barcelona, scor 5-1, pe Camp Nou.

Lopetegui conducea pe Real din această vară, însă rezultatele au fost mult sub așteptări. Echipa madrilenă are cinci meciuri la rând fără victorie în campionat, suferind patru înfrângeri în această perioadă, și ocupă doar locul 9 în clasamentul primei divizii spaniole.

Tehnicianul în vârstă de 52 de ani semnase în vară un contract pentru trei sezoane, înlocuindu-l pe Zinedine Zidane care a părăsit echipa după ce a câștigat trei ani la rând Liga Campionilor. Lopetegui a condus pe Real doar în 14 meciuri, înregistrând șase victorii, două remize și șase înfrângeri.

Interimatul va fi asigurat de argentinianul Santiago Solari care până acum a pregătit echipa a doua a clubului.

Pentru un contract pe termen lung, presa internațională anunță că șefii Realului negociază cu italianul Antonio Conte, liber după despărțirea de Chelsea, și cu argentinianul Mauricio Pochettino, actualul antrenor al lui Tottenham Hotspur.

Lopetegui a trecut prin a doua demitere din acest an. În vară era dat afară și de la echipa națională a Spaniei, înainte de Cupa Mondială, decizia Federației venind la câteva zile după ce Lopetegui anunțase că acceptase oferta de la Real Madrid.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *