Loading...
Tenis

Simona Halep nu scapă de problemele la spate și abandonează în primul tur la Beijing

Accidentarea la spate continuă să-i pună probleme Simonei Halep care nu a rezistat pe teren decât un set, în primul tur la Beijing. În duelul cu Ons Jabeur din Tunisia, locul 113 WTA, Halep a abandonat la finalul primului set, câștigat de jucătoarea africană cu 6-1. Setul a durat 32 de minute.

Meciul a început cu trei ghemuri câștigate de Jabeur, unul contra serviciului. După această serie, Halep a cerut ajutorul antrenorului Darren Cahill, dar nici discuția cu australianul nu a ajutat-o pe liderul mondial care și-a cedat din nou serviciul. La 4-0, Halep a avut nevoie de o pauză medicală, mergând la vestiar pentru îngrijiri. La reluare, românca a reușit un brec, dar imediat Jabeur a câștigat pe serviciul advers, Halep nereușind să servească măcar la un nivel decent, din cauza accidentării la spate. După ce tunisianca și-a adjudecat setul, Halep a declarat forfait.

În urmă cu o săptămână, la Wuhan, tot în China, Halep a fost de asemenea învinsă încă din primul meci jucat, acuzând de asemenea dureri la spate, și a pierdut cu 6-0, 7-5 partida cu Dominika Cibulkova din Slovacia.

Anul trecut, Halep ajunsese în finală la Beijing.

Pe tabloul principal la Beijing mai sunt două jucătoare din România: Mihaela Buzărnescu și Sorana Cîrstea.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *