FC Voluntari-FC Botoșani 1-1. Cele două echipe continuă seria slabă din campionat

Foto: tvr.ro

Foto: tvr.ro

FC Voluntari și FC Botoșani au încheiat la egalitate, 1-1, într-un meci din etapa a zecea a Ligii I. FC Voluntari rămâne astfel fără victorie în acest sezon, iar FC Botoșani ajunge la opt meciuri la rând fără succes. Cele două echipe se întâlniseră și în urmă cu patru zile, în Cupa României, atunci ilfovenii câștigând cu 2-1.

Francezul Aïssa Laïdouni a deschis scorul, transformând un penalti și ajungând la trei goluri în acest sezon. Însă FC Voluntari a rămas în zece în minutul 51, când Geoffrey Malfleury a primit al doilea cartonaș galben din meci, iar cu zece minute înainte de final, Sebastian Chitoșcă a egalat, din pasa lui Papa. A fost primul gol marcat de Chitoșcă pentru FC Botoșani în campionat, după două goluri înscrise în Cupa României, unul chiar în meciul din urmă cu patru zile.

FC Botoșani este pe locul 12, cu nouă puncte. FC Voluntari ocupă ultimul loc, cu patru puncte.

În etapa următoare, FC Voluntari înfruntă în deplasare pe Dunărea Călărași, iar FC Botoșani primește vizita lui Dinamo.

FC Voluntari – FC Botoșani 1-1 (1-0)
Stadion: Anghel Iordănescu (Voluntari)
Spectatori: 300
Goluri: Laïdouni 36-penalti / Chitoșcă 80
Cartonașe galbene: Bucurică 29, Malfreury 38, 51, Laïdouni 44, Răuță 90+4 / Chindriș 26, Patache 35, Papa 45+1, Burcă 62.
Cartonaș roșu: Malfleury 51
FC Voluntari: Vâtcă – Ricardinho, Zgrablici, Balaur (Hodorogea 46), Bucurică – Laïdouni, Răuță – Deac (Ciucur 56), Belahmeur (Tudorie 83), Gheorghe – Malfleury. Antrenor: Dinu Todoran.
FC Botoșani: Pap – Patache, Burcă, Miron, Chitoșcă – Oaidă, Chindriș (Ongenda 54), Rodriguez –  Golofca, Roman, Fabbrini (Papa 42). Antrenor: Costel Enache.
Arbitru: Sebastian Colţescu (Craiova).

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *