Europa s-a desprins la 10-6 în fața Statelor Unite, în ediția din 2018 a Cupei Ryder

Foto: foxsports.com

Foto: foxsports.com

Europa a câștigat cinci dintre cele opt meciuri programate sâmbătă, la Paris, în duelul din 2018 pentru Cupa Ryder, trofeul pus în joc într-un duel dintre echipa Bătrânului Continent și cea a Statelor Unite. Astfel, după două zile Europa conduce SUA cu 10-6.

Ziua secundă a început cu patru meciuri în sistem fourball. Europenii le-au câștigat pe primele trei, iar americanii au redus din diferență după victoria perechii Justin Thomas / Jordan Spieth în fața lui Ian Poulter și Jon Rahm.

Au urmat cele patru meciuri în sistem foursome, victoriile fiind împărțite. Mai întâi suedezul Henrik Stenson și englezul Justin Rose i-au învins pe Dustin Johnson și Brooks Koepka cu 2 și 1. Americanii au câștigat următorul duel, prin Bubba Watson și James Simpson care au trecut cu 3 și 2 de spaniolul Sergio Garcia și suedezul Alexander Noren.

A urmat o nouă victorie europeană, pentru italianul Francesco Molinari și englezul Tommy Fleetwood care au câștigat cu 5 și 4 în fața cuplului Tiger Woods / Bryson DeChambeau. Woods a suferit astfel a treia înfrângere din tot atâtea meciuri în care a jucat în acest weekend.

Ultimul meci al zilei le-a revenit americanilor Justin Thomas și Jordan Spieth care au câștigat cu 4 și 3 în fața englezului Ian Poulter și a nord-irlandezului Rory McIlroy.

Astfel, scorul după două zile este 10-6 pentru Europa.

Duminică sunt programate 12 meciuri individuale.

Cupa Ryder este câștigată de echipa care depășește prima 14,5 puncte. Dacă la finalul zilei decisive, scorul va fi 14-14, atunci SUA rămâne în posesia trofeului pentru că l-a câștigat la ediția precedentă.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *