Tiger Woods a câștigat primul său trofeu după o pauză de cinci ani

Tiger Woods a câștigat Tour Championship, turneu care a avut loc în Atlanta, acesta fiind primul său trofeu din 2013 încoace. Astfel, americanul în vârstă de 42 de ani, câștigător în carieră a 14 trofee de Mare Șlem, s-a apropiat la doar două lungimi de recordul circuitului PGA.

Woods a ajuns la 80 de trofee în carieră, iar recordul îi aparține lui Sam Snead care are 82 de trofee în circuitul PGA.

Americanul a suferit mai multe intervenții chirurgicale la spate în ultimii ani, iar cariera sa părea încheiată în ceea ce privește câștigarea de turnee, dar acum Woods a demonstrat că încă poate lupta pentru primul loc.

La finalul celor patru zile, Woods a totalizat un scor de 269, 11-sub-par, având două lovituri avans față de al doilea clasat, americanul Billy Horschel. Pentru acest succes, Woods a primit un cec de 1.620.000 de dolari.

Este a treia oară când Woods câștigă turneul din Atlanta după victoriile din 1999 și 2007.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *