Dinamo București a fost învinsă în deplasare de Ademar Leon, în Liga Campionilor

Foto: csdinamo.eu

Foto: csdinamo.eu

Dinamo București a suferit primul eșec din actualul sezon al Ligii Campionilor, în etapa secundă din Grupa D a competiției. Campioana României a fost învinsă în deplasare de Ademar Leon din Spania, scor 31-28.

Ibericii au condus în prima parte a meciului, având și patru goluri avans, dar Dinamo a avut o serie excelentă de șase goluri la rând și s-a desprins la 13-9. La pauză, Dinamo conducea cu 14-12. Însă gazdele au egalat la 14-14 imediat după reluare, apoi au condus aproape în permanență la patru goluri diferență, Dinamo nereușind să mai revină în meci.

Răzvan Gavriloaia și Andrei Negru au fost cei mai buni marcatori de la Dinamo, cu câte patru goluri.

În urmă cu zece zile, Dinamo trecea acasă de Elverum din Norvegia, cu 26-24.

În clasamentul grupei, Ademar Leon este lider, cu trei puncte. Dinamo se află pe locul trei, cu două puncte. Doar primele două clasate merg mai departe în competiție.

În următoarea etapă, pe 26 septembrie, Dinamo înfruntă acasă pe Wacker Thun din Elveția.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *