Viitorul-FCSB 1-4. Bucureștenii sunt lideri. Viitorul a jucat în zece din minutul 5

Foto: fanatik.ro

Foto: fanatik.ro

FCSB a învins în deplasare pe Viitorul Constanța cu 4-1, într-un meci din etapa a șasea a Ligii I. În urma acestui succes, FCSB a urcat pe primul loc în clasament, profitând și de remiza înregistrată de fostul lider, CFR Cluj. Viitorul a jucat în inferioritate numerică încă din minutul cinci.

Virgil Ghiță a văzut direct cartonașul roșu în startul meciului pentru un fault în poziție de ultim apărător, asupra lui Coman. Ghinionul gazdelor a continuat în minutul 33 când portarul Cojocaru s-a accidentat după un duel aerian cu Junior Morais și nu a mai putut continua meciul. Însă FCSB a marcat primul gol abia pe finalul primei reprize, Florinel Coman marcând al cincilea său gol în acest sezon.

În startul părții secunde, Dennis Man a dublat diferența, din pasa lui Rusescu. Este al doilea gol stagional al lui Man. Viitorul a redus din diferență prin Ionuț Vînă, cu un lob din marginea careului, acesta fiind al doilea gol al său în actualul sezon. Însă în ultimele zece minute, FCSB a mai marcat de două ori. Mai întâi Daniel Benzar a înscris din câțiva metri, din centrarea lui Jakolis, primul său gol stagional, iar apoi Raul Rusescu a marcat pentru prima dată de la revenirea la echipa bucureșteană, cu un șut din marginea careului.

FCSB are patru victorii la rând și a adunat 13 puncte, fiind pe locul întâi. Viitorul ocupă locul nouă, cu șapte puncte.

În etapa următoare, Viitorul înfruntă în deplasare pe CFR Cluj, iar FCSB primește vizita lui FC Botoșani. Până atunci, FCSB dispută joi returul cu Rapid Viena din playoff-ul Ligii Europa. În tur, Rapid a câștigat cu 3-1.

Viitorul Constanța – FCSB 1-4 (0-1)
Stadion Central (Ovidiu)
Goluri: Vînă 71 / Coman 45, Man 52, Benzar 82, Rusescu 89
Cartonașe galbene: Mățan 14, Houri 86 / Filip 8, Nedelcu 45+4, Popescu 69, Junior Morais 78, Qaka 78
Cartonaș roșu: Ghiță 5
Viitorul: Cojocaru (Buzbuchi 33) – Lima, Țîru, Ghiță, De Nooijer – Ciobanu, Băluță, Vînă – Hagi, Drăguș (Houri 64), Mățan (Boboc 14). Antrenor: Gheorghe Hagi.
FCSB: Bălgrădean (Vlad 64) – Jakolis, Nedelcu, Filip, Junior Morais – Popescu, Qaka – Man, Tănase (Benzar 72), Coman (Moruțan 46) – Rusescu. Antrenor: Nicolae Dică.
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei).

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *