Loading...
Liga I

Viitorul-Gaz Metan 2-0. Constănțenii câștigă deși au jucat în zece din minutul 56

Foto: fcviitorul.ro

Viitorul Constanța a învins pe Gaz Metan Mediaș cu 2-0, într-un meci din etapa a cincea a Ligii I. Viitorul înregistrează a doua victorie din acest sezon, în vreme ce Gaz Metan suferă al doilea eșec la rând, după ce adunase șapte puncte în primele trei etape.

Viitorul a deschis scorul după mai puțin de jumătate de oră de joc, Denis Drăguș marcând cu o foarfecă laterală. Este al doilea gol al atacantului în vârstă de 19 ani marcat în actualul sezon al Ligii I și al șaselea gol în toate competițiile în această vară, după patru reușite în Liga Europa. Sebastian Mladen a fost eliminat după ce a primit două cartonașe galbene, al doilea venind în minutul 56. Însă tot Viitorul a înscris, pe final de meci, prin Andrei Ciobanu, mijlocaș în vârstă de 20 de ani. Șutul său l-a depășit pe Pleșca, iar Crețu nu a reușit să respingă de pe linia porții, trimițând în plasă.

Viitorul a urcat pe locul 4 în clasament, cu șapte puncte. Gaz Metan are tot șapte puncte, dar a coborât pe locul șapte, din cauza golaverajului.

În etapa viitoare, Viitorul înfruntă acasă pe FCSB, iar Gaz Metan primește vizita lui CFR Cluj.

Viitorul Constanța – Gaz Metan Mediaș 2-0 (1-0)
Goluri: Drăguș 29, Ciobanu 85
Cartonașe galbene: Băluță 20, Mladen 51, 56 / Crețu 6, Fofana 18, Cristea 65, Luis Aurelio 90
Cartonaș roșu: Mladen 56
Viitorul: Cojocaru – Mladen, Țîru, Ghiță, De Nooijer – Ciobanu, Băluță, Vînă – Hagi (Houri 84), Drăguș (Boboc 70), Mățan (Mailson 58). Antrenor Gheorghe Hagi.
Gaz Metan Mediaș: Pleșca – Crețu, Diallo (Luis Aurelio 63), Constantin, Bușu – Cristea, Fofana – Olaru, Chamed (Caiado 79), Ely Fernandes (Romeo 76) – Carlos Fortes. Antrenor Mihai Teja.
Arbitru: Adrian Cojocaru (Galați).

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *