Loading...
Liga I

Concordia-Viitorul 1-1. Echipa lui Hagi a egalat în minutul 89

Concordia Chiajna și Viitorul Constanța au încheiat la egalitate, 1-1, în epilogul etapei a doua din Liga I. Ilfovenii au condus multă vreme, Viitorul egalând abia în minutul 89.

Antrenorul Viitorului, Gheorghe Hagi, a fost trimis în tribună în minutul 40, pentru proteste, cerând o lovitură de la 11 metri după un presupus henț al lui Marc, pe linia porții, la o minge trimisă de Voduț. Marc a alunecat și a respins cu piciorul, mingea atingând și mâna fundașului care era întins pe gazon, dar jucătorul Concordiei nu a avut intenția de a juca balonul cu brațul.

Concordia a deschis scorul în minutul 32 când Andrei Marc a marcat cu un șut la vinclu. Viitorul a egalat prin francezul Lyes Houri care a debutat în acest meci la echipa constănțeană.

Pentru ambele echipe, a fost primul punct obținut în acest sezon. Concordia ocupă locul 11, iar Viitorul este pe 13.

În etapa următoare, Concordia înfruntă în deplasare pe CFR Cluj, iar Viitorul joacă acasă cu FC Voluntari. Până atunci, Viitorul întâlnește joi în deplasare pe Vitesse Arnhem din Olanda, în manșa secundă din turul doi preliminar al Ligii Europa. În tur, la Ovidiu, scorul a fost egal, 2-2.

Concordia Chiajna – Viitorul Constanța 1-1 (1-0)
Goluri: Marc 32 / Houri 89
Cartonașe galbene: Balgiu 82 / Luchin 66, Iacob 87, Voduț 88
Concordia Chiajna: Caparco – Matei, Leca (Albu 84), Marc, Panait – Ivanovici, Gorobsov, Prepeliță (Balgiu 77), Deaconu, Grădinaru – Guessan (Măzărache 73). Antrenor: Ionuț Badea.
Viitorul Constanța: Buzbuchi – Ghiță, Luchin, Hodorogea, Boboc – Ciobanu, Artean, Iacob – Stoica (Pitu 77), Voduț (Houri 71), Mățan (Drăguș 77). Antrenor: Gheorghe Hagi.
Arbitru: George Rădulescu (București).

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *