Dunărea-CFR Cluj 0-0. Remiză la primul meci din noul mandat al lui Conceicao la CFR

Debutanta Dunărea Călărași și campioana CFR Cluj au încheiat la egalitate, 0-0, într-un meci din etapa a doua a Ligii I. A fost prima partidă pentru CFR sub conducerea portughezului Toni Conceicao care și-a început astfel al treilea mandat de antrenor la conducerea echipei clujene.

Dunărea a fost aproape de gol în minutul 5, când Kanda a centrat, însă Missi Mezu a ratat execuția din marginea careului mic. Doar câteva minute mai târziu, Deac a trimis puțin alături dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri. În minutul 63, Straton a intervenit fantastic la șutul lui Omrani, din careu. Iar pe final, Țucudean a trimis puțin peste poartă, din centrul careului.

Dunărea Călărași a urcat pe locul doi în clasament, cu patru puncte, la egalitate cu liderul FC Botoșani. CFR se află pe locul șapte, cu două puncte.

În următoarea etapă, Dunărea înfruntă în deplasare pe Hermannstadt, iar CFR întâlnește acasă pe Concordia Chiajna. Până atunci, CFR întâlnește miercuri în deplasare pe Malmo, în manșa a doua din turul doi preliminar al Ligii Campionilor.

Dunărea Călărași – CFR Cluj 0-0
Cartonașe galbene: Ispas 21, Șandru 42, Honciu 83, Cucu 84, Monroy 90+2 / Culio 38, Manea 62, Țucudean 84
Dunărea Călărași: Straton – Gligorov, Șandru, Dobrosavlevici, Ispas – Monroy, Pușcaș (Cucu 78) – Missi Mezu (Honciu 70), Simion (Drăghiceanu 59), Kanda – Alexandru. Antrenor: Dan Alexa.
CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Vinicius, Mureșan, Camora – Ioniță (Păun 61), Culio, Djokovici – Deac (Mailat 80), Țucudean, Omrani. Antrenor: Antonio Conceicao.
Arbitru: Marius Avram (București).

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *