Marius Copil a fost eliminat în primul tur la Wimbledon și rămâne cu o singură victorie la un Grand Slam

Marius Copil a fost învins în runda întâi a turneului de la Wimbledon, românul situat pe locul 94 în clasamentul mondial fiind eliminat de olandezul Robin Haase, locul 43 ATP.

În primul set Copil a avut două mingi de brec la 2-1 în favoarea sa, dar olandezul le-a anulat pe ambele, apoi s-a mers cap la cap până în tiebreak, unde Haase s-a impus cu 7-0. Olandezul a continuat seria bună și a condus cu 3-0 în startul setului doi. Copil a egalat la 4-4, dar Haase a mai făcut un brec, în ghemul al 12-lea, câștigând setul cu 7-5. Copil și-a adjudecat setul al treilea cu 6-4, reușind singurul brec al setului în ghemul al șaptelea. Setul patru a început cu un brec al românului care a condus cu 2-0 și 3-1, dar a fost apoi egalat la 3-3. S-a ajuns apoi din nou în tiebreak, unde Haase a condus cu 5-1 și a câștigat cu 7-4. Meciul a durat trei ore.

Cei doi se mai înfruntaseră în luna februarie din acest an, la Sofia, Copil având câștig de cauză.

Pentru prezența pe tabloul principal, Copil va primi 10 puncte ATP și 39 000 de lire sterline.

În cariera sa, românul în vârstă de 27 de ani a câștigat un singur meci pe tabloul principal la un Grand Slam, în 2015, la Openul Australian, când îl învingea în primul tur pe spaniolul Pablo Andujar.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *