Loading...
Fotbal

Gaz Metan Mediaș și-a schimbat antrenorul. Mihai Teja l-a înlocuit pe Pustai

Mihai Teja este noul antrenor al echipei Gaz Metan Mediaș, în locul lui Cristian Pustai care a pregătit formația în ultimele două sezoane, iar în campania recent încheiată, a salvat echipa de la retrogradare.

Teja, 39 de ani, și-a început cariera de antrenor în 2013, când a preluat pe Universitatea Cluj. A mai condus echipa de tineret a României sau pe Dinamo și Pandurii Târgu Jiu.

De cealaltă parte, Pustai, 50 de ani, a fost la al doilea mandat la conducerea medieșenilor, primul fiind întins în perioada 2007-2013. Al doilea începuse în aprilie 2016.

„Eu îmi doresc ca Cristi Pustai să rămână aproape de noi. Din punctul meu de vedere va fi un sprijin mult mai mare pentru mine pentru că știe tot ce mișcă la echipă și mi-ar fi de foarte mare ajutor. În altă ordine de idei, mie îmi face mare plăcere să lucrez cu tineri, să pot să descopăr cât mai mulți tineri. Am înțeles că aici la Gaz Metan este un centru de copii și juniori foarte bine dezvoltat. Vreau să dau mult mai multă încredere și copiilor care pot veni de la centrul de copii și juniori”, a declarat Teja într-o conferință de presă.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *