Brooks Koepka este primul jucător din ultimii aproape 30 de ani care își păstrează trofeul la US Open

Foto: golfweek.com

Foto: golfweek.com

Americanul Brooks Koepka a câștigat Openul Statelor Unite la golf pentru al doilea an consecutiv. De la Curtis Strange în 1988 și 1989 nu mai reușise un jucător să triumfe de două ori la rând în US Open.

Koepka a câștigat turneul de Mare Șlem desfășurat la Shinnecock Hills, lângă New York, având la finalul celor patru runde o singură lovitură avans față de al doilea clasat. Englezul Tommy Fleetwood a încheiat runda finală la 63, șapte-sub-par, egalând cea mai bună rundă din istoria turneului, însă Koepka a semnat score-cardul la 68, doi-sub-par, și a încheiat turneul la 281, în timp ce Fleetwood a avut la final un 282.

La startul zilei finale, Koepka era în fruntea clasamentului, la egalitate cu alți trei jucători între care și liderul mondial Dustin Johnson. Însă acesta din urmă, campion la US Open în 2016, a avut o ultimă rundă modestă, încheiată la par-70, și a ocupat la final locul trei.

Pentru succesul înregistrat la a 118-a ediție a turneului, Koepka a primit un cec de 2.160.000 de dolari.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *