Liderul mondial Dustin Johnson conduce la jumătatea US Open, Tiger Woods a ratat cut-ul

Foto: bbc.co.uk/sport

Foto: bbc.co.uk/sport

Americanul Dustin Johnson, ocupantul locului întâi în clasamentul mondial, este lider în Openul Statelor Unite după disputarea a două zile. Turneul care se desfășoară la Shinnecock Hills, la aproximativ 130 de kilometri de New York, este al doilea Mare Șlem al sezonului. Ziua secundă a adus și micșorarea numărului jucătorilor participanți, iar printre cei care au ratat cut-ul se numără Tiger Woods.

În fruntea clasamentului, Johnson, campion la US Open în 2016, are un avans de patru lovituri față de ocupanții poziției secunde, Charley Hoffman și Scott Piercy. Campionul din 2017, Brooks Koepka, ocupă locul patru, la cinci lovituri în urma lui Johnson.

În ceea ce-i privește pe jucătorii care nu au trecut de cut, sunt câțiva foști campioni, cel mai sonor nume fiind al lui Tiger Woods, câștigător de trei ori al US Open, în 2000, 2002 și 2008. Woods se afla la zece-peste-par după două zile. Câștigător în carieră a 14 turnee de Mare Șlem, Woods nu s-a mai impus într-un astfel de turneu de zece ani, chiar de la US Open 2008. Americanul în vârstă de 42 de ani a început dezastruos actuala ediție a turneului, cu un opt-peste-par în prima zi, iar în runda secundă a semnat score-cardul la doi-peste-par.

Au mai fost eliminați americanul Jordan Spieth, campionul din 2015, germanul Martin Kaymer, campionul din 2014 sau nord-irlandezul Rory McIlroy, campionul din 2011.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *