Marc Marquez bifează a treia victorie consecutivă la MotoGP și își consolidează fotoliul de lider

Spaniolul Marc Marquez a câștigat Grand Prixul Franței la motociclism viteză, clasa MotoGP, mărindu-și astfel avansul în clasamentul general după ce principalii săi rivali, Zarco, Iannone și Dovizioso, au căzut și au abandonat. Este a treia victorie consecutivă înregistrată de Marquez în acest sezon și a doua înregistrată la clasa regină pe circuitul de la Le Mans, după cea din 2014. Per total, este a 38-a victorie a carierei la clasa MotoGP.

Francezul Johann Zarco a plecat din pole position, încercând să aducă prima victorie franceză în Grand Prixul de casă după 50 de ani. Însă Marquez și Jorge Lorenzo au avut cele mai bune porniri de pe grilă, instalându-se în frunte. Andrea Iannone a avut un start de coșmar, abandonând în primul tur. În turul patru, a căzut și Andrea Dovizioso, aflat atunci pe locul doi. Iar în turul al șaptelea, a venit rândul lui Zarco să cadă și să abandoneze, când de asemenea ocupa poziția secundă. Lorenzo a fost în frunte până în turul al nouălea, când a fost depășit de Marquez. Lorenzo a pierdut apoi poziție după poziție, fiind întrecut de Danilo Petrucci și Valentino Rossi. În cele din urmă, Lorenzo a încheiat pe șase. În frunte nu s-au mai petrecut modificări, astfel că Marquez a trecut primul linia de sosire, urmat de Petrucci și Rossi.

Marquez este lider autoritar în clasamentul sezonului, cu 95 de puncte. Maverick Vinales este al doilea, cu 59 de puncte, urmat de Zarco, 58 de puncte, și Rossi, 56 de puncte.

Următoarea etapă stagională este Grand Prixul Italiei, pe 3 iunie, pe circuitul Mugello.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *