Loading...
Handbal

CSM București a încheiat sezonul Ligii Campioanelor pe poziția a treia

Foto: fanatik.ro

CSM București a câștigat finala mică a Ligii Campioanelor, intrând astfel în posesia medaliilor de bronz. Este al doilea sezon consecutiv în care CSM ocupă locul trei.

În finala mică, CSM a învins cu 31-30 pe Rostov-Don din Rusia. Campioana României a dominat partida, a condus cu 5-1 după șapte minute, apoi s-a desprins la opt goluri. La pauză, echipa bucureșteană conducea cu 19-14. Totuși, Rostov-Don a revenit și a egalat la 25-25 la jumătatea părții secunde. CSM s-a desprins apoi la trei goluri, scor 30-27 în minutul 53, iar la final s-a impus cu un singur gol avans.

Cristina Neagu a marcat de trei ori pentru CSM și a încheiat sezonul cu 110 goluri, fiind cea mai bună marcatoare a stagiunii în Liga Campioanelor.

Turneul Final 4 al competiției a fost programat la Budapesta. Sâmbătă, atât CSM, cât și Rostov-Don pierduseră în semifinale, fiind învinse de Eto Gyor, respectiv Vardar Skopje. Cele două se vor înfrunta în finala mare.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *