Kamil Stoch scrie istorie și câștigă la aceeași ediție toate etapele Turneului celor Patru Trambuline

Foto: Eurosport 1

http://www.oricesport.ro/wp-content/uploads/2018/01/stoch-150x150.jpg
Foto: Eurosport 1

Polonezul Kamil Stoch este doar al doilea săritor din istorie care se impune în toate etapele unei ediții a Turneului celor Patru Trambuline. Anterior, doar germanul Sven Hannawald reușise această performanță, în anul 2002. Stoch s-a impus și în etapa de la Bischofshofen, în Austria, după ce anterior câștigase rundele de la Oberstdorf, Garmisch-Partenkirchen și Innsbruck. Chiar Hannawald a fost printre primii care l-au felicitat pe Stoch pentru performanța realizată (foto).

Este pentru a doua oară când Stoch cucerește Vulturul de Aur, trofeul acordat câștigătorului Turneului celor Patru Trambuline. Precedentul Vultur fusese obținut de Stoch la ediția precedentă a competiției.

La Bischofshofen, Stoch a fost lider după prima manșă, în care a sărit 132,5 metri, apoi a rămas pe locul întâi la final după un zbor măsurând 137 de metri. Totalul său a fost de 275,6 puncte. Norvegianul Anders Fannemel, cu o săritură de 139 de metri în manșa secundă, a încheiat pe doi la general, la 3,2 puncte în urma învingătorului. Germanul Andreas Wellinger a ocupat locul trei la Bischofshofen. Wellinger a încheiat astfel pe poziția secundă în ierarhia turneului, însă la mare distanță de învingătorul Stoch.

Polonezul Kamil Stoch trece pe locul întâi și în clasamentul sezonului în Cupa Mondială de sărituri cu schiurile. Stoch a adunat 723 de puncte și are 12 puncte avans față de germanul Richard Freitag care s-a accidentat în etapa de la Innsbruck și nu a participat la Bischofshofen.

Cupa Mondială continuă la Tauplitz, tot în Austria, unde sunt programate două etape, pe 13 și 14 ianuarie.

Articole pe aceeaşi temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *